Capitolul 1 – in viata reala

Din urma … 

Toti ii spuneau Gabriel la lucru, nu stia nici el daca era o coincidenta cu faptul ca se asemana cu ingerul mortii, sau daca era pur si simplu un nume, cert e ca incercase o multime de nume, dar nici unul nu i se potrivea. Gabriel suna bine spus in orice limba, Gabriel era un nume la auzul carora, femeile, coplesite de carisma si zambetul ametitor il venerau.

Pe langa placerea fumatului, barbatul incercase de nenumarate ori sa extraga placerea din actiunea de a tine in brate o femeie, sau a o mangaia si de a observa expresia fetei, de a o privi goala in pat cum doarme cu spatele spre el, si incepuse sa iubeasca sa atinga cu varfurile degetelor spatele lor fin. Stia ca le place. saruturile pe care le oferea erau pasionale, si era iubit pentru faptul ca era un altruist, nu se dedica placerii lui, ci prefera cu mult mai mult sa observe extazul in chipurile femeilor care ii trecusera prin asternut. Sarmant, si de fiecare data atent la detalii, avea avantajul a sute de ani pe Pamant, si deaceea era avantajul experientei si al unui nesfarsit izvor de cunoastere.

Desi nu era numele lui real, si o stia, Gabriel il acceptase si imbratisase pentru simplul fapt ca ii conferea o identitate. Vocea melodioasa ti-ar fi putut spune ore in sir povesti pe care nu le-ai fi crezut dar stilul … stilul te facea sa le traiesti si sa te imbeti cu ele, si sa lasi deoparte ratiunea, si sa te bucuri de orele de placere.

Nu nevoia de bani era cea care l-a manat sa vina zi de zi la servici, ci nevoia de oameni, pentru ca sufletele din interiorul lui tanjeau dupa oameni, pentru ca trebuia sa le multumeasca pe fiecare. Sufletele din el erau iertate, si isi ispasisera pacatele, si sufletele il ajutau sa continue.

– Buna dimineata domnule Derek – spuse deodata portarul in timp ce ii deschidea usa si ii zambea respectuos.

– Neatza Jack, totul in ordine ?

– Nici nu se poate altfel domnule Derek, sa aveti o zi buna.

Jack lucra acolo de o viata, cladirea impozanta a D-Tech fusese prima si ultima slujba avuta. In anul 2004,  la cei 19 ani, cu un tata alcoolic si o mama drogata, viitorul parea sumbru, in acea iarna, cand umbla ganditor, l-a intalnit pe EL. El care l-a luat, i-a oferit o slujba platita cu mult peste orice exista in oras. A luat-o, bineinteles ca a luat-o. Era o sansa, si sansele trebuie exploatate la maxim, una cate una, pe masura ce vin. Mai tarziu avea sa afle micile secrete ale domnului Derek, si atunci totul s-a schimbat, si stia ca locul lui nu poate sa fie decat acolo unde nimeni nu ramane.

Compania D-Tech avea reputatia de a fi cea mai creativa si inovatoare firma de microprocesoare existente pe piata, desi ciudat, 7 ani era perioada maxima pe care o putea petrece un angajat in firma, inafara de James Johanson, CEO, care petrecuse deja 30 de ani in firma. Nimeni nu stia de ce, dar toate proiectele se desfasurau doar pe o perioada de 7 ani, existau peste 500 de subsidiare pe tot globul, si firma numara peste 500 000 de angajati, care dupa expirarea perioadei de 7 ani, puteau sa isi aleaga absolut orice loc de munca doreau, la orice alta companie.

Biroul spatios, cu ferestre largi, era intimidant chiar si pentru cei 2 oameni care au pasit vreodata in el. Mirosul de tutun fin, asezarea tablourilor, si cele 2 fotolii in fata desk-ului de abanos, erau de ajuns sa te faca sa te simti ca si cum ai pasit intr-un loc sacru.

Ajuns in birou …

Capitolul 1 – Tablou

Din urma …

Oglinda … cea mai buna prietena a mea. De atata timp ma asculta, ciobita intr-un colt, si galbena, atat de veche, totusi ma cunoaste, ma cunoaste atat de bine. As dori sa ii pot da viata, si sa stam sa ne povestim una celeilalte toate cate am vazut, cate am trait si cat am suferit. As dori sa pot sa raman cu ea pentru totdeauna, pentru ca ea m-a inteles, si a fost alaturi de mine de fiecare data.

Ma uit in oglinda si vad machiajul negru, cum se scurge pe obraji, imi vad parul blond ravasit, si vad lacrimile cum nu contenesc sa curga. Vad obrazul rosu, si simt sufletul chinuit de atatea palme, si atata injosire. Simt ca nu mai suport. De ce nu am primit niciodata sansa sa fiu altceva ? De ce nu am putut sa fac altceva ? De ce a trebuit sa ma nasc aici, in lumea asta, si ceea ce fac acum sa fie lucrul la care ma pricep al dracu de bine ? Intrebari la care nu voi primi raspuns niciodata.

Apa rece imi face bine, vreau doar sa fac un dus si sa plec, vreau sa sterg de fiecare data mizeria, si sper ca … o sa fie o vreme cand o sa pot sa pot spala cu apa sufletul meu, si sa merg mai departe, curata, intr-o viata noua. 27 de ani au trecut peste mine ca si cum ar fi fost 50. Las apa sa curga pe corpul si fata mea si sper …

Prosoapele jegoase imi fac sila, ma imbrac repede si ies din baie, camera de hotel e mica … presupun ca si ea isi deplange statutul de martor al multelor corpuri asudate care au trecut pe aici pentru o clipa de placere pe bani. Il vad in pat, gras, murdar, camionagiu, nici pantalonii nu i-a dat jos complet, iar sticla de vodka Stalinskaya e cazuta din mana lui care atarna de-a lungul patului. 100 $ … pe masa, pentru asta … Ii iau si plec … as vrea sa sterg totul daca as putea, dar asta e viata mea, si nu o pot schimba.

………………………………………………………………………………………

Dragoste in vremuri de holera – Marquez – am citit cartea de sute de ori, e unul din putinele lucruri care le mai simt … niciodata nu ma voi plictisi de ea, si desi as putea simplu sa o citesc doar atingand filele cartii, prefer sa savurez cu placere fiecare pagina.

:] Camera era iluminata straniu, difuz, iar el era cel mai straniu obiect din mijlocul ei, stilul modern, dar atat de negru, ii dadea un aer de birou parasit, la miezul noptii. Statea intr-un fotoliu mare de piele, in fata semineului care ardea constant, iar pe masuta de langa se afla neobosita sticla de JB si paharul de cristal, din care sorbea cu nesat in timp ce intorcea lent filele cartii. Le intorcea cu grija, nici el nu mai stia a cata oara, dar vroia sa pastreze cartea in aceeasi conditie si de aceea parea noua. Cateva becuri ascunse luminau discret colturile incaperii mari, ai carei pereti erau negri. Un acvariu imens imbraca peretele din stanga fotoliului, iar in spatele lui, se gasea barul. Ai fi putut avea senzatia ca intri intr-o cripta, dat fiind faptul ca nu existau ferestre, dar locul era pe atat de atragator pe cat era de misterios. Biblioteca imensa acoperea peretele de langa semineu, unde se gasea un numar impresionant de volume, care variau de la tratate de medicina, la Kant si Freud, de la manuale avansate de fizica si matematica, la Shakespeare si Shelley. Tabloul devenea complet cu podeaua in contrast alb, cele 2 fotolii si masuta dintre ele, cat si de picturile de Dali care atarnau pe locurile libere ramase din pereti. :]

Aprind inca o tigara si ma pregatesc de plecat la birou. E 05:00 dimineata, si mi-am terminat datoriile pe ziua de azi. Sunt un norocos pentru faptul ca nu am nevoie de somn …

-va urma –

Capitolul 1 – Pentru ea

Din urma …

Ma uit in ochii tai si nu vad nimic, oglinda de cristal nu imi raspunde, fumul de tigara nu vrea nici el sa plece din jurul meu, e singura placere care o simt de ani buni … oare cati ani au trecut, nici nu le mai stiu numarul. Ma uit in oglinda, si nu vad nimic, nu vad nimic care sa spuna cine sunt si de ce fac asta, stiu scopul … da … scopul e singurul lucru care ma conduce, si faptul ca mai am mult timp pana sa imi termin misiunea aici.

………………………………….

Mi-e dor de EA, mi-a luat-o. Fara remuscari asa cum a facut intotdeauna, il urmaresc de atatia ani, si stiu ca e inutil sa o fac, dar nu ma pot opri, e singurul lucru care mi-a mai ramas. De 20 de ani sunt umbra lui, si o stie, si nu reactioneaza. De ce? Stie prea bine regulile, si stiu prea bine sa profit de ele. Nu am nici o multumire, la cei 45 de ani ai mei deja ma simt un batran fara suflet care continua sa alerge dupa o himera, dar nu ma pot opri, razbunarea e singurul lucru care ma mai tine in viata.

Si ce daca ea nu juca dupa reguli ? Si ce daca avea si oameni pe constiinta, da stiu tot stiu absolut tot, stiu ca era vinovata si avea atatea pe suflet, dar vroia iertare, si sunt sigur ca fusese ultima data si ca ar fi vrut sa respecte faptul ca i se mai dadea o sansa… ea…

Ea era medic, foarte bun chirurg, cred ca era un medic ce si-ar fi dat viata doar sa cunoasca mai mult, si scopul intotdeauna scuza mijloacele. Stiam de experimentele pe care le facuse pe pacienti, si faptul ca multi nu reusisera sa ajunga pana la sfarsit, dar ea lupta pentru un bine mai mare. De ce imi spui ca nu era de datoria ei sa hotarasca cine traieste si cine moare? O stiu bine dar intotdeauna trebuie sa luptam pentru un scop mai mare decat noi, mereu !

A luat-o de langa mine, nu a tinut cont de faptul ca am implorat, am plans si am promis. A luat-o, la fel de calm si rece si cu aceeasi usurinta cum a facut-o de fiecare data. I-am numarat, au fost multi. Pe fata mea se vad acum riduri, dar el … el a ramas parca inghetat in timp. Aceeasi constitutie atletica, acelasi par un pic grizonat, acelasi ten masliniu, totul e la fel, nimic nu se schimba in el. Singurul lucru de care imi e frica e doar ca nu voi apuca sa o razbun. Mi-e dor de ea, atunci cand a luat-o a rupt o parte din mine. Stiu ca pentru el a avut sens, dar pentru mine nu, si niciodata nu o sa aiba sens. Ea era totul.

Ma uit in jur, viata mea nu are sens … camera mica de hotel, peretii scorojiti, frigiderul vechi cu abtibilduri lipite de ocazionalii locatari, lumina galbuie din tavan oglindesc sufletul meu fara identitate, dar trebuie sa merg inainte … pentru ea

Continuare …