Prolog

Sunt nimeni, observa bine cum am spus, Sunt nimeni, nu sunt “un” nimeni, sunt acel personaj care sta acum rezemat de portiera masinii si fumeaza. Sunt in Cartierul Negru, un nume sugestiv aici, unde nimeni nu se cunoaste, dar toti interactioneaza, voit sau nevoit.

Caramizile negre ale caselor, strazile negre, oamenii fara fatza care asteapta in umbra, totul intareste si mai mult numele acestui loc de nicaieri, unde politia nu intra niciodata, si legea e facuta de toti. Da … aici trebuie sa iti fie frica, nu atat pentru corpul cat pentru sufletul tau care se poate pierde oricand in amalgamul de tarfe, droguri, si bani. Borfasii care stau la colt de strada vanzand droguri, sau prinzand cate un nestiutor care s-a avantat prea departe si il baga in masina, demarand apoi in tromba, numele lui nemaifiind auzit niciodata … da este un loc de care iti fie frica. Aici trebuie sa simti fiori pe spate, daca nu te-ai nascut aici, nu faci parte din locul asta, si nu e aici un mod prea bun de a-ti incepe viata.

Daca totusi ai reusit, te poti considera un invingator, pentru ca aici doar cei puternici rezista, te poti uita cu atentie la cersetorul care s-a rezemat de stalp si suge din sticla invelita cu punga de hartie, dar si el este un invingator, in felul lui patetic, a reusit sa stea in viata, si sa isi dezvolte o carapace si sa fie imun la tentatiile din jur, care au reusit pentru atatia neavizati sa fie ultimul lucru de care s-au bucurat in viata asta.

Eu ? Ce caut eu aici ? M-am intrebat de mii de ori, in fiecare seara cand merg pe strada care pare goala, la fiecare fum de tigara tras in piept m-am intrebat ce caut aici si cine sunt, scopul e bine definit, dar mai sunt 2 intrebari la care nu pot raspunde, oricat as incerca. Heh, nici nu are rost sa incerc, pentru ca scopul e cel care guverneaza tot, si scopul e cel care pune tot timpul lucrurile in miscare.

Mai aprind o tigara si pasesc usor pe asfaltul ud, afara e rece, nici luna nu vrea sa lumineze strazile negre. Inca mai simt gustul de ruj pe buze, si parfumul ieftin pe camasa. Ma simt murdar, dar inca nu mi-am indeplinit misiunea pe ziua de azi, asa ca simturile mele sunt in continua alerta. Ca un vanator ma plimb afisandu-mi cu ostentatie ceasul de aur si inelul de pe degetul mijlociu in timp ce fumez calm. stiu ca se apropie vremea, luna s-a ascuns complet in norii negri, si vantul s-a oprit. Totul e static, si e o liniste de moarte, putinii oameni pe care i-am intalnit m-au ocolit, dar clipa e aproape.

Merg incet, si fumul tigara ma urmareste. Aud sunetul metalic in umbra, un nestiutor se pregateste de marea lui lovitura. Pacat. Simt metalul rece cum se lipeste de tampla stanga, si vocea joasa si ragusita imi comanda: “te urmez. pacat de tine ca esti tanar, dar viata e grea, si locul tau nu e aici” . Nu ma obosesc sa ma intorc, nu vreau sa ii vad fata, niciodata nu am vrut sa le vad desi stiu ca mi le voi imagina toata viata, si tot timpul o sa le vad ochii implorand iertare, iertare care nu o sa vina niciodata. Intr-un final, tot ce au primit a fost rasplata pentru viata lor patetica si fara folos.

– Adio … – imi spune, cu glasul ragusit, atunci cand am ajuns la capatul gangului, eu stand cu fata spre zidul care poarta cateva gauri, si pe care se poate distinge un afis scorojit al unui film vechi. Pot simti cum apasa pe tragaci, si cum glontul pleaca cu o explozie scurta din teava, spre mine, care il astept, asa cum am asteptat intotdeauna un final, care nu a sosit. Nu ma prabusesc asa cum se astepta, si chiar daca nu ma uit la el, pot simti cum ochii lui se maresc de groaza, si apasa iar, si iar, flashurile dureroase de lumina se deruleaza unul dupa celalalt prin fata ochilor mei inchisi. Nu scoate un sunet, dar dintii ii sunt stransi, si pot auzi cum scrasnesc, dar stie foarte bine ca nu se poate misca, a auzit povestile despre un … chip fara nume, care vine si ia vietile celor care nu le merita. Continua sa apese pe tragaci, desi in incarcator nu se mai gaseste nici un cartus, nu spera la iertare, pentru ca stie cine sunt acum, si stie ca acum cand imi stie numele, nu mai exista cale de intoarcere.

Ii ating mana, e plina de sudoare, e rece, e mana unui om care si-a trait viata furand, si carea pierdut toate sansele care i s-au oferit. Cred ca a fost cel mai norocos om din lume, a avut atatea sanse, dar le-a ratat pe toate, pentru ca a considerat o cale mai usoara. Are 33 oameni pe constiinta, coincidenta ciudata cu varsta lui. Sotia l-a parasit de mult, iar copii de care a abuzat, proprii lui copii il urasc mai presus de orice pe lumea asta.

Nu iau raul din el, raul va fi ingropat, ii iau doar viata, pe care o simt picatura cu picatura cum se scurge din el, si trece prin venele mele. Incepe sa se clatine, si implora sa imi vada fata, dar nu ii ofer acest privilegiu. E unul din cei multi. Cade in genunchi, si parul incepe sa ii albeasca, o stiu … pot vedea prin spatiu si timp asa cum am putut dintotdeauna. Pielea incepe sa i se increteasca, imbatranirea rapida nu e un proces prea placut. Inca in genunchi plange, si isi cere iertare. O cere degeaba, pentru ca acolo unde il voi trimite nu exista cale de intoarcere.

Totul s-a terminat, am energie pentru inca o zi, plec, si las in urma mea un batran fara viata zacand pe trotuarul rece.

Ma urc in masina, aprind o tigare, si ma uit afara, viata de noapte isi reia cursul, tarfele au iesit din nou la coltul strazii, cu pestii care stau in masinile lor scumpe la cativa metri mai incolo, cersetori, victime, totul isi reia cursul in timp ce bag cheia in contact, si ambalez usor motorul, ma indrept spre casa fumand si las in urma mea acelasi oras in care am trait dintotdeauna …

Continuare …

Skip to toolbar Log Out