Smoke and mirrors

Un deget de Tequila,  inca 2 degete de rom, un strop de Bacardi si un pic de Chivas Regal, Pepsi din plin, si la sfarsit inca un pic de Sprite si o felie de lamaie. Se numeste Long Island Ice Tea, si efectul dorit e nu de a te imbata, ci doar a te ameti un pic pentru a fi in the mood for writing.

Acum 1 saptamana am plecat spre Republica Dominicana, in Punta Cana, pentru o vacanta (cred eu) binemeritata dupa ce am alergat tot anul dupa examene prin Romania, impreuna cu niste prieteni, la soare, la ocean. Speram sa am net in camera, si sa pot povesti toate chestiile in timp ce le fac, dar din pacate conditiile nu au fost chiar asa cum ma asteptam.

Anyway, calatoria a inceput in Viena, cand am luat avionul spre Frankfurt, iar de acolo ultimul avion spre Punta Cana. Nu au fost evenimente speciale, si am ajuns acolo dupa 18 ore de avion si plimbari prin aeroporturi. Dupa cum va dati seama, nu a fost super distractiv sa alergi aiurea, dar am ajuns ok la destinatie.

Camerele nu erau chiar super cum speram eu, iar faptul ca nu aveau net in camera, a contribuit la stricarea bunei dispozitii, dar cand vezi palmierii, si apa albastra, nu poti sa nu te simti bine, asa ca rapid, seara, mi-am bagat picioarele in Caribbean Sea, iar apoi somn de voie.

Ce pot sa spun despre resort … e imens, au o tona de camere, iar la diferite puncte, exista baruri cu vreo 8 jacuzzi in care te poti relaxa, daca nu vrei sa mergi pe plaja. Deasemenea mai erau 2 piscine, cu bar in apa, si vreo 3 restaurante. Ce conteaza aici, e faptul ca totul este inclus. Vrei ceva de baut, e inclus, vrei ceva de mancare, e inclus. Distractia depinde de personalitatea fiecaruia totusi 🙂

Chestii interesante inafara de stat in soare, inotat toata ziua si baut cocktails … nu prea am reusit sa fac pentru ca deh you know …. depinde cu cine mergi in vacanta, iar cand aud oamenii ca vrei sa inoti cu rechinii (din nou) sau cu pisicile de mare, instinctul de supravietuire preia controlul si deja pari un pic nebun. Nu pot spune ca nu e frustrant, pentru ca as minti. Stiu foarte bine ca ar putea muri si daca imi cade o caramida in cap in timp ce merg pe strada, sau un pusti cu un Ferrari ma calca pe trecerea de pietoni, asa ca nu vad de ce daca tot o sa mor candva, macar sa nu o fac “with a bang”. Nu mai conteaza asta oricum, pentru ca nu imi place sa ma plang de lucrurile pe care nu le-am facut.

Imi pare rau ca nu am avut internet, pentru ca poate prin ceva coincidenta reuseam sa citesc stirile care ma intereseaza, si cumparam actiuni la Vonage Group, care si-au marit valoarea de 5 ori in 2 zile, iar acum aveam vreo 150 000 $ in cont, dar deh, a trebuit vacanta.

A 3-a zi, am plecat frumos intr-o excursie de 1 zi, la nu stiu ce insula. Ne-au dus baietii pe un catamaran, unde am cantat si am dansat vreo 3 ore, si am baut o gramada de rom cu cola, iar apoi pe insula am frecat menta, facut baie, mancat homar, pana cand a venit vremea sa ne intoarcem. La intoarcere am mers cu niste speed boats, pana la o piscina naturala. Piscina naturala e un loc pe undeva prin ocean, la departare de tarm, unde are apa cam 1.5 metri, iar nisipul e genial de fin. Acolo se opreau cam toti sa faca baie, iar apoi am continuat drumul spre resort.

A 5-a zi, am facut parasailing, ne-a legat de barca si ne-au tras cu parasuta. Nu mi s-a parut super exciting, dar in lipsa de altceva, a mers si asta.

Partea buna vine de-abia la final.

In ziua in care trebuia sa plecam, am mers la aeroport, si nu aveau locuri libere in avion, asa ca am ramas de-ampulea in aeroport. Partea proasta in asa situatie, e ca cei mai multi isi pierd capul, si chestia asta ma enerveaza la culme. Ca un puzzle bine pus la punct, station managerul de la aeroportul din punta cana ne-a spus ca putem sa mergem in Santo Domingo a doua zi, si sa luam avion de acolo (300 km away). Tipul a fost atat de treaba, incat ne-a luat in masina impreuna cu stafful de la aeroport care plecau spre casa, in Iguay, si ne-a dus la un hotel care era detinut de un prieten de-al lui.

Inainte sa trec mai departe, ar trebui totusi sa mentionez ca in RD, se mai rapesc ocazional europeni, nu au lumini pe strada, iar baetii stau la coltul strazii si nu stii daca sunt friendly sau nu.

Anyway, in timp ce alte persoane erau ingrijorate pentru viata lor, pentru faptul ca mergeam cu 15 negri in minivan pe un drum neluminat, si ca nu cunosteam pe nimeni, si nici semnal la telefon nu aveam, eu m-am gandit sa devin prietenos cu station managerul, si am luat vreo 30 beri pt toata lumea, iar drumul spre Iguay a continuat plin de bere, si cantece.